Cadouri fără plastic – Simona Stănescu

Imi vine sa rad. De ce? Pentru ca este din nou etapa aceea din an cand ne aducem aminte ca trebuie sa fim mai buni si sa daruim din suflet ca sa incepem un nou an cu dreptul.

”Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand ma gandesc la….” vorba lui Creanga, imi pun intrebarea de ce nu putem sa fim mai buni, mai atenti, mai toleranti tot timpul anului?

Stiu ca totul se traieste mai repede, mai in intens decat se intampla pana acum nu mult timp in urma, dar aceasta nu este o scuza.Din dorinta de a avea mai mult, mai bun, mai repede sau din dorinta de a avea un confort mai mare  trecem cu vederea lucruri importante si facem incet, dar sigur rau celor ce vor veni dupa noi.

Avem privilegiul sa ne bucuram de o planeta de vis. Si asta pentru ca cei care au trecut pana acum prin ea s-au gandit cu siguranta si la noi. Iar noi ce facem? Raspunsul va veni probabil din multe parti sub forma „traim clipa” sau „traim prezentul”. Bun si asa. Doar ca o facem in asa fel incat incet, incet vom distruge minunatie de planeta.

Ce ar fi daca am trai clipa sau prezentul in mod altruist si nu egoist. Si uite asa imi amintesc de vorbele tatalui meu si anume: „daca nu poti face in viata ta un bine cuiva, ai macar grija sa nu faci un rau”. Plecand de la acest vorbe imi dau seama ca nu sunt singura care a auzit aceste lucruri si care le aplica doar la persoanele pe care intr-un fel sau altul le cunoaste mai de aproape.

De aici ideea de a face ceva bun si folositor pentru toata lumea si in mod constant. In plus ideea s-a conturat si mai mult atunci cand am auzit de „sarbatori fara plastic”. Mi-am zis ca este un start potrivit. Va incepe un nou  an  si avem ocazia sa schimbam ceva in vietile noastre. Ei bine, de sarbatorile de iarna putem incepe sa schimbam stilul de viata si sa incercam sa folosim cat mai putin plastic deoarece acestai se ragaseste apoi mai peste tot prin natura, sufocand-o.

Cum am putea sa facem? Pai, uite mai jos, iti dau cateva idei de cadouri fara plastic si plecand de aici vei putea in cursul anului urmator sa tot exersezi si in plus sa-i inspiri si pe ceilalti cu ideile tale:

  1. Tricoteaza un fular sau un pulover daca esti mai priceputa. Ai putea sa  cosi cateva servetele de masa sau chiar o fata de masa cu un set de servetele. Coase un semn de carte. Daca ai copii ii poti antrena si pe ei in aceasta activitate in multe feluri. Doar sa alegi in functie de ceea ce ii va amuza mai mult pe cei mici.
  2. Gateste ceva bun: poti face o prajitura pe care sa o duci gazdelor unde vei petrece sarbatorile. Nu uita sa o lasi in tava de metal si sa o acoperi cu un servet de panza, eventual unul cu motive nationale romanesti cusute de tine daca ai timp.
  3. Cumpara o sticla de vin: o poti impacheta intr-o soseta cu desene de Craciun. Cu Rudolf- cel cu nasul rosu, ce zici?
  4. Bilete la spectacol sau concert. Nu va fi necesar sa le impachetezi si vor fi cu sguranta o surpriza minunata. Aici ai alternative multiple: poti darui un abonament la Spa, un masaj, cateva intrari la o sala de sport, un curs de inot, un curs de limba straina sau orice alt tip de curs, etc
  5. Coace cateva figurine din turta dulce. Vei putea sa faci stelute, omuleti, braduti pe care ii vei putea lega cu diverse snururi colorate rosii, verzi si albe. Vor fi minunate in pomul de Craciun. Si te rog, nu cumpara unul de plastic. Poti lua unul natural, in ghiveci. Dupa sarbatori il vei putea planta undeva intr-o gradina. In acest fel vei simti ca vei da si tu naturii ceva inapoi.
  6. Cumpara pahare si farfurii din sticla. Gasesti ceva ieftin cu siguranta pe la magazinele cu antichitati sau lucruri vechi. Apoi le vei putea dona la randul tau unor astfel de magazine sau le vei putea darui cuiva care are nevoie.
  7. Inlocuieste ambalajele de plastic. Foloseste hartie de ambalat, dar fara sa pui fundite de plastic. Leaga pachetul cu un snur colorat, eventual impletit de tine. Sau incearca sa faci un ambalaj frumos dintr-o fata de masa legata cu un snur si in acest fel cel care a primit cadoul din interior va putea folosi si ambalajul.
  8. Cosmetice naturale. Atunci cand vine vorba de ingrijirea personala orice produs facut din ingrediente naturale va fi cu siguranta de calitate si va fi apreciat pe masura. Poti cumpara sapun natural cu diverse arome si mirosuri si il vei gasi de regula fara ambalaj. Il poti pune tu intr-un saculet pe care chiar vei putea sa cosi numele celui care il va primi. Poti cumpara bureti naturali din lufa. Aceasta alternativa la buretele sintetic poate fi folosita si la bucatarie, sic! Unde nu mai pui ca acum vei gasi si deodorant natural cu arome din diverse fructe. O minunatie! Acestea sunt puse deja in tuburi din carton reciclat.
  9. Jucarii fara plastic. Cu siguranta daca vei cauta vei gasi variante de jucarii si amuzante si educative din alte materiale decat plasticul: masinute din lemn sau metal, diverse jocuri de masa in genul cartilor de joc amablate in cutii de metal, Scrabble, Monopoly, trenulet cu sine, toate din lemn, papusi, ursuleti din plus. In plus mai poti sa oferi creioane colorate, un gherghef, un sevalet cu panza pentru desen si vopselele aferente.
  10. Sacosa din panza. Am lasat la urma aceasta idee pentru ca mi se pare cea mai utila. Poti pune toate cadourile in aceasta sacosa. Ea poate fi folosita apoi la cumparaturile din supermaket sau piata. Unde nu mai pui ca gasesti diferite modele si culori chiar in excursiile sau vacantele pe care nu le faci in Romania.

Eu ti-am dat doar cateva idei. Sunt sigura ca vei gasi si altele daca te vei opri din goana de zi cu zi doar putin.

In rest, iti urez „Sarbatori Fericite!” si te rog, hai sa fim mai buni in fiecare zi din 2020. Ce  zici?

Fără comentarii

Lasă un comentariu